Colica
Colica este o contracție rezultată dintr-o mare tensiune interioară, dintr-o situație care mă face vulnerabil și mă enervează atât de tare încât pot apărea congestia intestinală, durerile de stomac, afecțiunile la canalele glandulare sau la căile urinare.
Sunt agitat și iritat față de o situație sau o persoană.
Acest lucru mă supără și îmi provoacă o colică.
Nu pot controla lucrurile și mă deranjează acest fapt.
Nu am încredere în capacitățile mele, nu am încredere în mine și îmi este teamă că nu voi fi la înălțime, că nu știu ce să fac pentru a rezolva o problemă.
Un exemplu tipic, legat de colicile sugarului, este acela al mamei căreia îi este teamă că nu își îngrijește corect copilul, că nu face destul pentru el.
Bebelușul resimte anxietatea mamei și devine, la rândul său, neliniștit.
Copilul afectat de colici trebuie să fie înconjurat de calm, răbdare și iubire.
Acceptare
Accept faptul că tot ceea ce se întâmplă în viața mea este spre binele meu.
Prin urmare, mă relaxez și fac tot ce știu mai bine, cu iubire.
Lucrurile pe care le consideram probleme și nesiguranțe devin pur și simplu experiențe care mă ajută să îmi urmez evoluția și să cresc.
Exercițiile de respirație, de relaxare și de meditație mă pot ajuta să reiau contactul cu interiorul meu, să descopăr toate forțele din mine și să fac să dispară agitația față de o persoană sau o situație care mă agasează.