Frica
Frica este o teamă sau o spaimă pe care o simt față de un pericol real sau imaginar.
Când mi-e frică, inima mea bate puternic și devin tensionat.
Frica apare în interiorul meu atunci când mă simt neliniștit, nesigur, descurajat sau foarte emotiv.
Obiectul fricii mele poate fi eșecul, abandonul, respingerea, teama de a fi rănit etc.
Frica devine atât de reală pentru mine, încât întregul meu corp reacționează, în special rinichii.
Frica mea nu face decât să crească șansele ca lucrurile de care mă tem să se întâmple.
Teama de o anumită boală poate fi ea însăși un factor determinant în apariția acelei boli.
Este important să conștientizez care sunt fricile care îmi controlează viața (nu oamenii sau situațiile).
Printre cele șase frici fundamentale se numără: frica de moarte, frica de boli, frica de sărăcie, frica de a pierde iubirea unei persoane dragi, frica de bătrânețe și frica de critici.
Faptul că îmi este frică arată că mi-am abandonat forța interioară.
Dacă s-ar întâmpla ceva, acel lucru sau altcineva ar controla viața mea.
Când fricile mele ajung să îmi controleze rațiunea, pot avea atacuri de panică.
Nu mai sunt capabil să fiu neutru și detașat față de ceea ce trăiesc.
Mă aflu într-o stare de dezechilibru și vulnerabilitate interioară.
Sunt centrat mai mult pe așteptările celorlalți față de mine decât pe propriile mele nevoi.
Nu mai am repere și uneori am impresia că sunt pe cale să înnebunesc.
Acceptare
Accept ca, începând de acum, să îmi înlocuiesc frica cu încredere.
Am deplină putere asupra vieții mele.
Cer tot timpul să fiu protejat și îndrumat în acțiunile și vorbele mele, pentru binele tuturor.