Fumatul țigărilor are legătură cu plămânii, simbol al vieții, al libertății și al autonomiei, al comunicării dintre mine și univers.

Fumatul este considerat un soi de protecție, un “voal” care mă ajută să ascund anumite angoase profunde.

Cred că mă protejez prin acest ecran de fum, care mă înconjoară și mă împiedică să văd adevărul.

Inconștient, fumatul împlinește astfel nevoile neîndeplinite din copilărie: primul alăptat, căldura, iubirea, afecțiunea din partea mamei.

Îmi aprind o țigară fără să mă gândesc: este un obicei, un gest mecanic, o manie devenită atât de importantă pentru mine.

Am nevoie să îmi echilibrez nervozitatea și excitabilitatea nervoasă.

Sunt concentrat prea mult la nivelul minții, iar fumatul devine o “țeavă de eșapament”, un mod superficial de a-mi elibera stresul.

Îmi este greu să îmi acord timp pentru mine, iar singurul moment când reușesc să fac acest lucru este de obicei atunci când fumez “o țigară”.

Vreau să regăsesc alinarea mamei, siguranța pe care mi-o oferea.

Este posibil să nu fi cunoscut foarte puțin acest sentiment de siguranță în copilărie.

M-am simțit singur, plin de angoasă, departe de toți.

Este posibil ca mama să nu se fi ocupat de mine și pot trăi cu impresia că m-a îndepărtat de tatăl meu; iar pentru că am crescut prea repede, nu prea știu ce să fac cu toate emoțiile pe care le am și nu îndrăznesc să experimentez plăcerile corporale.

Astfel, țigările devin o adevărată bucurie în sine.

Devin bucuria mea de a trăi, deoarece aceasta nu există în viața mea.

Este posibil ca această bucurie să fi existat doar atunci când mama era alături de mine în copilărie, iar acum nu mai este atât de prezentă.

Am impresia că nu mai am nimic: simt o mare lipsă.

Relațiile cu ceilalți mă sperie.

Faptul că fumez înseamnă că fug de o situație neplăcută, din familie sau din viața mea.

Fumatul face și mai nebuloase deciziile mele.

Manifestă un refuz al celorlalți și mă ajută să păstrez distanța, mai ales față de cei care nu fumează și sunt mai sensibili.

Fumatul devine partenerul meu și îmi dă senzația că sunt mai puțin singur.

Fumatul crește ritmul cardiac și acționează ca un stimulent.

Care sunt deciziile pe care nu reușesc să le iau și care îmi fac viața fadă?

Acceptare

Accept să îmi identific adevăratele nevoi.

Conștientizez faptul că pot trăi cu iluzia că fumatul mă protejează de lumea exterioară: uneori devine o “oportunitate” de a deschide o conversație cu un străin (“ai o țigară sau ai un foc?”) sau îmi dă ceva de făcut atunci când mă deranjează o anumită conversație (“ies afară să fumez o țigară”).

Umple golul sau pauzele dintr-o conversație.

Fumatul devine parte integrantă din relațiile mele cu oamenii.

Îmi folosește în momentele neplăcute.

Când vine momentul să mă las de fumat, trebuie să îmi regândesc întreaga modalitate de a interacționa cu oamenii.

Accept să comunic mai mult și într-un mod mai relaxat.

Dacă vreau să mă las de fumat, ar fi bine să găsesc cauza emoțională de care se leagă acest obicei, lucru care mă va ajuta.

Voi vedea apoi mult mai clar ceea ce vreau cu adevărat de la viață și nevoile mele vor fi împlinite în armonie cu ființa mea veritabilă.

Limitele pot dispărea dacă mă simt liber să evoluez în propriul meu ritm.

Savurez fiecare moment și mă simt în siguranță, deoarece știu că merit să fiu iubit.