Excesul de grăsime

Excesul de grăsime pe care corpul meu îl acumulează între interior și mediul exterior arată că, inconștient, vreau să mă izolez de comunicarea cu exteriorul sau că există o emoție sau un sentiment închis în mine pe care nu vreau să-l recunosc.

Prin obezitate, caut o formă de protecție, pe care o păstrez constant în gândurile mele.

Se creează o prăpastie între mine și lumea exterioară.

Deși doresc cu ardoare să iubesc și să mă apropii de oameni, frica mă reține.

Astfel, îmi ascund nesiguranța de a fi expus și vulnerabil, evitând riscul de a fi rănit de observații, critici sau situații incomode, în special cele legate de sexualitatea mea.

Dacă am trăit o situație traumatizantă legată de sexualitate (fie doar frica, fie un eveniment fizic real), aceasta se manifestă, în cazul femeilor, prin acumularea de greutate la nivelul coapselor și șoldurilor pentru a „proteja” organele genitale de o agresiune.

La bărbați, excesul de greutate apare adesea în zona abdomenului, pentru a face organele genitale mai puțin vizibile.

Poate fi vorba de orice situație în care mă simt agresat, nu neapărat legată de sexualitate.

Excesul de greutate poate fi interpretat și ca o dorință de a poseda totul.

Am emoții și sentimente (precum egoismul) pe care refuz să le ignor. Mă agăț de trecut.

Poate fi vorba și de un dezechilibru, de o revoltă față de cei din jurul meu, o reacție la gesturi și situații pe care nu mai vreau să le văd sau de care nu vreau să-mi amintesc.

Hrana terestră reprezintă, de asemenea, o hrană emoțională.

Mănânc în exces pentru a umple un gol interior, simțindu-mă abandonat, sau pentru a compensa singurătatea și izolarea pe care le trăiesc.

Inconștient, rămân într-o dependență, având nevoie de ceilalți.

Vreau să ascund rușinea și agresivitatea față de o situație.

Uneori prefer să dispar, pentru a nu mai suferi. Urasc lucrurile imprevizibile din viața mea, precum și pe cele impuse.

Totuși, simt nevoia de a mă impune, pentru a mă afirma sau pentru a-i speria pe ceilalți, astfel încât să plece și să mă lase în pace.

Este posibil să trăiesc o mare nesiguranță, atât pe plan afectiv, cât și material, și inconștient, simt nevoia să fac provizii pentru a evita o „penurie” sau o „lipsă” care ar putea surveni.

Vreau „să am de toate” în caz că se întâmplă ceva.

Această lipsă poate fi trăită încă din copilărie, mai ales în relația cu mama, care era legătura mea directă cu hrana și supraviețuirea (alăptatul).

Dacă un bebeluș are un surplus de greutate, înseamnă că mama îl hrănește prea mult.

Copilul poate dezvolta un reflex de a cere mereu, ca și cum nu ar fi niciodată sătul.

Mama, chiar și inconștient, dorește să rămână în fuziune cu bebelușul, iar acestuia îi va fi dificil, mai târziu, să se desprindă de mama lui.

Obezitatea se dezvoltă adesea după un șoc emoțional puternic sau o pierdere semnificativă, când golul interior devine insuportabil.

Mă simt pierdut. Trăiesc un sentiment puternic de abandon și un gol interior.

Mă simt vinovat pentru plecarea sau pierderea unei persoane dragi.

Sentimentul de abandon poate fi trăit în relație cu o persoană sau față de ceva mai abstract, cum ar fi o afacere la care am fost nevoit să renunț din motive personale.

Am fost obligat să renunț și acest lucru mă sfâșie.

A trebuit să abandonez un proiect drag (de exemplu, acela de a avea un copil) și mă consider laș sau pierzător.

Pot simți, de asemenea, că mi-am pierdut controlul asupra unei situații sau persoane. Nu mai sunt conectat cu realitatea.

Simt că „nu am suficientă greutate” într-o anumită situație. Îmi caut un scop în viață, încercând să „fac ceva bun”.

Îmi este greu să mă poziționez prin vorbele și gesturile mele, așa că ocup mai mult spațiu cu corpul meu fizic.

În plus, mă devalorizez în privința aspectului meu fizic: o mică „imperfecțiune” sau câteva kilograme în plus vor căpăta proporții uriașe în ochii mei, și nu voi mai vedea și aprecia calitățile mele fizice.

Dacă îmi concentrez toată atenția pe ceea ce consider “dizgratios”, corpul meu va reacționa adăugând mai multă greutate, pentru a mă face să realizez cât de sever sunt cu mine însumi și cât de mult mă distrug prin gândurile mele negative.

Practicarea sportului sau urmarea unei diete nu vor fi suficiente pentru a slăbi, deoarece trebuie să identific adevărata sursă a excesului meu de greutate, care, de obicei, constă într-o situație de abandon.

Fie că sunt copil sau adult, conștientizez că mă resping pe mine însumi.

Pot avea impresia că mă simt limitat în diverse aspecte ale vieții mele sau legate de proiectele mele. Acest sentiment de a fi limitat determină corpul meu să se extindă prin acumularea de grăsime.

Dacă sunt o persoană care acumulează gânduri, emoții sau obiecte, corpul meu va “acumula” și el, dar sub formă de grăsime.

Trebuie să mă întreb care sunt beneficiile pe care le obțin din surplusul de greutate.

Ce activități evit și care mă sperie? De ce persoane mă îndepărtez astfel?

Am impresia că am mai puțin control sau mai puțină putere în anumite aspecte ale vieții mele și îmi convine acest lucru, deoarece am mai puțină responsabilitate și, astfel, mă implic mai puțin la nivel personal?

Un alt aspect important de luat în considerare este: care este pericolul care mă pândește dacă ajung la greutatea mea ideală?

De exemplu, în cazul unei femei care, odată ce a slăbit, devine mai atrăgătoare pentru bărbați și se află frecvent în situații în care trebuie să refuze avansurile acestora.

Astfel, se poate simți în pericol de a-și pierde libertatea și spațiul vital; va trebui să învețe să se afirme, ceea ce poate fi foarte dificil în anumite cazuri.

Faptul de a fi atrăgătoare poate, de asemenea, atrage stereotipul “are un corp frumos, dar nu are nimic în cap”, de unde teama de a nu fi considerată inteligentă.

Prin urmare, dacă creierul meu detectează un pericol legat de pierderea în greutate și de obținerea unei siluete frumoase, imediat ce corpul meu începe să apeleze la rezervele de grăsime, se activează un semnal de alarmă pentru a neutraliza această nevoie.

Pot simți o scădere a energiei, deoarece toate eforturile corpului sunt direcționate spre menținerea sau chiar creșterea greutății.

Corpul meu se opune, la fel ca mine, în anumite situații din viață.

Greutatea este adesea asociată cu noțiunea de forță.

O persoană cu o greutate mai mare este văzută ca fiind “puternică” sau “voinică”.

Am impresia că trebuie să fiu puternic pentru a supraviețui și a reuși în viață?

Trebuie să am un fizic mai impunător pentru a mă impune în relațiile mele și a alunga “prădătorii”?

Aceasta este metoda mea de a mă face văzut și observat mai ușor, altfel aș trece neobservat? Sau vreau să creez o “contra-greutate” într-o situație dezavantajoasă pentru mine?

Poate cred că opinia mea nu are “destulă greutate” într-o anumită situație.

Acceptare

Dacă surplusul meu de greutate se datorează unui “metabolism lent”, precauția mea extremă mă împiedică să acționez.

Accept să îmi exprim emoțiile, să îmi recunosc valoarea și toate posibilitățile mele.

Acum știu că golul pe care îl simt în viața mea poate fi umplut cu iubire și sentimente pozitive față de mine.

Prin acceptarea de sine și acceptarea celorlalți, și prin iubirea care mă înconjoară, mă voi elibera de această durere și de nevoia de protecție.