Diabetul și cauzele emoționale ale lui
Diabetul este o boală caracterizată prin eliminarea excesivă a unei substanțe în urină.
În general, termenul se referă la diabetul zaharat (există și diabet juvenil sau infantil).
Diabetul apare din cauza unei insuficiente secreții de insulină de către pancreas, care nu poate menține nivelul zahărului din sânge în limite normale.
Aceasta duce la un exces de zahăr în sânge, care nu poate fi utilizat eficient.
Creșterea nivelului de zahăr este detectată prin glicemie crescută și prezența zahărului în urină.
Zahărul simbolizează iubirea, tandrețea și afecțiunea.
Diabetul reflectă o tristețe interioară, o lipsă de iubire și nevoia de a controla mediul și oamenii din jur din cauza rănilor anterioare. Trăiesc o stare de abstinență afectivă.
Când suferi de diabet, trăiești sentimente de tristețe repetitivă, emoții reprimate și o absență a tandreței, ceea ce duce la descurajare.
Tandreața dispare, lăsând loc unei dureri constante.
Din această cauză, încep să mănânc zahăr sub toate formele: paste, pâine, dulciuri, produse de patiserie etc., pentru a compensa.
Pot primi “o lovitură” pe plan afectiv, social sau financiar, simțind că trebuie să fac față situațiilor, să lupt și să înfrunt viața, oamenii și evenimentele. Încerc să compensez prin toate mijloacele posibile.
Mă limitez în multe domenii ale vieții și devin “amar” față de viață, considerând că viața mea este “amară” și încerc să compensez printr-o stare mai “dulce”.
Am regrete față de trecut și cred că nu merit să cunosc fericirea și plăcerea.
Din cauza dificultății de a primi iubirea, mă simt sufocat și suprasolicitat, blocat într-o situație incontrolabilă și excesivă.
Această situație mă determină să “compensez” prin alimentație și să mă îngraș, favorizând apariția diabetului.
Am mare nevoie de iubire și de afecțiune, mai ales din partea tatălui meu, dar nu știu cum să reacționez pentru a primi această iubire.
Mi se pare nedrept sau nu am încredere în autoritatea care se exercită asupra mea, fie că este vorba de tatăl meu, un șef sau o autoritate religioasă.
Am dificultăți în a primi iubirea celorlalți și viața este lipsită de plăcere pentru mine.
Faptul că nu accept “micile bucurii ale vieții” poate duce la dezvoltarea diabetului, care mă interzice să mănânc dulciuri, ca altădată.
Este greu să mă relaxez și să exprim iubirea adevărată.
Este posibil să fiu obligat să nu îmi pot exprima deschis emoțiile de bucurie, iubire sau pasiune din cauza unui context care îmi blochează aceste sentimente.
Am așteptări disproporționate, dorind ca ceilalți să îmi împlinească dorințele, ceea ce duce la frustrări și furie față de viață și față de mine însumi.
Mă opun unui eveniment pe care vreau să-l evit, dar pe care mă simt obligat să-l suport, refuzând să fiu flexibil. Poate fi vorba de o separare, o mutare sau un examen.
Emoțiile trăite față de acest eveniment pot fi legate de pierderea unei persoane dragi sau de o singurătate profundă, care mă determină să trăiesc o stare de disperare.
De obicei, există o legătură cu familia mea, adăugând un sentiment de dezgust, respingere sau dispreț față de evenimentul respectiv.
Astfel, îmi este foarte greu să regăsesc bucuria, de care am atâta nevoie.
Chiar dacă timpul trece, lipsa pe care o simt și suferința care decurge din ea persistă.
Poate am pierdut un prieten bun sau un confident.
Sau poate mi-e teamă de ceva sau de cineva, dezvoltând o paranoia legată de acest subiect.
Conștient sau nu, mă gândesc tot timpul la acest lucru, simțindu-mă nevoit să fac față unui adversar mare și nesigur care va fi mai puternic.
Aceasta este o încercare solicitantă pentru mine, determinând o glicemie ridicată ca rezervă pentru a fi pregătit să lupt.
În conflict cu autoritatea, pot simți o plăcere în a mă opune.
Hiperglicemia apare într-un astfel de moment.
Simt o neputință față de prezent, fiind incapabil să acționez sau să duc la capăt sarcinile pe care le am.
Nu am energie să merg mai departe.
Mă simt obligat să fac lucruri față de care mă opun.
Biologic, zahărul din corp produce energia necesară mișcării.
Nivelul de zahăr crește în sânge, devenind puternic și capabil să fac lucruri repede și eficient.
Am nevoie să fiu responsabil de viața mea, să schimb situațiile care mă afectează și să văd iubirea și bucuria în toate aspectele vieții.
Zahărul este legat de blândețe și iubire.
Dacă sunt un copil care suferă de diabet, mi-e teamă că părinții mei nu au încredere în mine și că îi voi dezamăgi.
Îmi este frică să mă realizez și să devin eu însumi.
Am nevoie de tandrețe și afecțiune, dar nu știu cum să le caut, simțindu-mă nesigur.
Vreau să evit această situație și mă simt crispat față de amploarea ei, stresându-mă și simțindu-mă lipsit de putere asupra vieții mele.
Simt o angoasă pentru că nu știu cine sunt și nu am încredere în mine.
Nu m-am acceptat așa cum sunt ca ființă umană, simțindu-mă nesigur față de viitor.
Nu vreau să îmbătrânesc și să devin “mare”.
Diabetul, hiperglicemia și hipoglicemia sunt legate de lipsa de bucurie și iubire pe care sunt capabil să le exprim pentru mine și pentru ceilalți.
În cazul diabetului gestațional, care apare după jumătatea celui de-al doilea trimestru de sarcină, trebuie să îmi pun aceleași întrebări ca în cazul diabetului zaharat.
Sarcina poate activa amintiri conștiente sau inconștiente din copilărie, declanșând diabetul.
După naștere, revenirea la starea normală arată că acele sentimente au dispărut sau s-au diminuat, determinând restabilirea glicemiei.
Dacă sunt mama, trebuie să mă întreb dacă mă simt mică și dependentă, ca și bebelușul meu, și dacă mă simt capabilă să îmi îndeplinesc rolul de mamă.
Sau mă tem că bebelușul va deveni o altă persoană care îmi invadează spațiul privat.
Îmi este greu să mă accept așa cum sunt.
Sarcina îmi modifică corpul și îmi este greu să accept noua mea imagine.
Mă văd ca pe o persoană leneșă și pasivă, persecutându-mă în loc să îmi acord iubire și compasiune.
Dacă am diabet și trebuie să fac injecții cu insulină, este bine să mă întreb de ce depind la nivel afectiv: sunt încă dependent de părinții mei?
Ofer iubire și afecțiune celorlalți sau mă simt prea gol și singur pentru a oferi această iubire?
Există multă iubire disponibilă.
Oamenii mă iubesc și trebuie să recunosc acest lucru.
Dacă sunt copil, este momentul să iau inițiativa și să merg înainte în viață.
Există multe oportunități care îmi vor îmbunătăți condițiile de viață, dar mă opun pentru că acestea pot aduce schimbări importante.
M-am săturat să sufăr tot timpul.
Poate simt că nu sunt susținut de tatăl meu sau de cineva care îl reprezintă, captând indiferența sa.
Dacă sunt o femeie sau un bărbat cu o latură feminină bine dezvoltată, vreau să devin mai activ și mai independent.
Totuși, știu că acest lucru îi va deranja pe cei din jur și îmi este teamă să mă îndepărtez de cei pe care îi iubesc.
Afirmații
Accept să mă detașez de trecut și să-l accept așa cum este.
Sunt deschis față de viață, știind că îmi rezervă doar momente frumoase și sunt pregătit să le primesc.
Am încredere în mine și nu mai am nevoie de sprijinul altora; am toată forța și determinarea necesare pentru a-mi crea propria fericire.
Cu inima deschisă, miracolele devin posibile!
Renunțarea la opoziție îmi eliberează frustrările și îmi permite să trăiesc în ritmul natural al vieții.
Învăț să mă simt în siguranță și caut afecțiunea, tandrețea și iubirea pe care mi-o oferă ceilalți.
Îmi conștientizez propria valoare, devin mai spontan și îi permit copilului meu interior să se exprime, să se simtă vesel și în siguranță.
Astfel, încetez să mă autodistrug și îmi ofer o viață sigură, frumoasă și plină de blândețe.
