Arsura și semnificațiile sale
Arsura, cauzată de diverse surse fizice (căldură, frig etc.), provoacă o leziune a pielii.
Pielea reprezintă limita dintre interior și exterior, frontiera dintre universul meu interior și lumea din jurul meu.
Există ceva care mă arde din interior: o durere profundă, emoții puternice și violente refulate (furie, supărare, disperare), iar eu întorc toate aceste emoții împotriva mea, sub forma de culpabilitate și autopedepsire (arsură).
O arsură poate implica mai multe părți ale corpului (carnea, țesutul moale, lichidele corpului, uneori chiar oasele).
O arsură pe plan emoțional sau mental se manifestă fizic într-un mod foarte agresiv și puternic.
Verific semnificația părții afectate.
Dacă am mâinile arse, este probabil că mă simt vinovat să îndeplinesc ceva, legat de o situație actuală sau pentru că mă încăpățânez față de ceva sau cineva.
Dacă am picioarele arse, acest lucru are legătură cu viitorul și direcția pe care o iau în viață.
Poate că îmi este teamă să cunosc o persoană nouă sau o situație necunoscută, iar eu ard de nerăbdare să o cunosc.
Îmi este teamă că proiectele mele se vor risipi. Sau poate am o dorință arzătoare de a fi cu persoana iubită.
Pot să “mă joc cu focul” într-o anumită situație din viața mea și am nevoie să fiu mai atent la lucrurile pe care le fac sau la ceea ce spun.
Semnificația arsurilor diferă și în funcție de cauza acestora.
Dacă arsura este provocată de lichide (apă fierbinte, gaz), aceasta are legătură cu o reacție emoțională violentă, în timp ce o arsură provocată de o substanță solidă (metale) implică o “arsură” pe plan mental.
Arsura ușoară îmi arată că trebuie să încetinesc ritmul și să mă concentrez mai mult pe prezent în loc să îmi risipesc energia și atenția pe mai multe lucruri deodată.
O arsură mai gravă indică emoții mai violente, distructive.
Mă simt “ars” de cineva sau într-o situație, cristalizată în interiorul meu, trecută sau prezentă.
Analizez emoțiile care mă ard din interior.
Mă simt prins, ca și cum libertatea mea ar fi îngrădită.
Există mai multe tipuri de arsuri, clasificate în funcție de profunzimea lor.
Arsura poate să fie o arsură de gradul întâi, care afectează doar partea superficială a pielii (ca arsurile solare), și poate implica o confuzie în situațiile din viața mea.
Arsura de gradul doi are legătură cu suferința pe care o trăiesc într-un aspect important al vieții mele.
Arsura de gradul trei, care afectează toate straturile pielii, poate fi legată de o furie și agresivitate intense care sparge barierele naturale de protecție fizică și psihică.
Pe plan fizic, arsurile grave nu mai pot fi recuperate.
Totuși, există calitățile mele divine (iubire, tandrețe, respect) care mă pot ajuta să integrez experiența unei arsuri grave.
În loc să văd doar dificultățile și problemele din viața mea, accept să văd iubirea din fiecare situație.
Iubirea este peste tot și sunt deschis să o primesc și să învăț din experiențele pe care le trăiesc.
Acesta este procesul normal de integrare la nivelul inimii.
Astfel, îmi pot vindeca atât rănile interioare, cât și pe cele exterioare.