Nașterea

În timpul celor nouă luni de gestație, când eram doar un fătus, toate simțurile mele erau deja trezite și auzeam tot ceea ce mama, tata sau ceilalți din jurul meu spuneau.

Puteam simți și emoțiile, stările sufletești ale celor din jurul meu, în special pe cele ale mamei mele, cu care aveam legături foarte strânse și puternice.

Modul în care pot interpreta ceea ce am auzit sau am simțit în timpul acelei perioade va influența comportamentele mele viitoare.

De exemplu, este posibil să fi avut impresia că “am făcut-o pe mama să sufere”, în timp ce eram în pântece, când de fapt, ea a contribuit la creșterea durerii prin anxietatea și fricile ei, retrăind propria naștere pe care o considera foarte dureroasă.

Sau am putut crede că din cauza mea, mama a fost pe punctul de a muri.

Astfel, voi purta toată viața acest sentiment de culpabilitate “că i-am făcut rău mamei”, sentiment pe care îl voi resimți față de alte persoane.

Dacă am impresia că nu am fost un copil dorit sau că părinții au vrut să mă ascundă, pot simți un puternic sentiment de respingere și am tendința să mă îndepărtez de ceilalți.

Dacă am avut puține contacte cu părinții mei, este posibil să vreau să compensez acest lucru devenind exagerat de apropiat de ei, “lipindu-mă de ei”.

În plus, felul în care s-a petrecut nașterea mea sau mijloacele folosite pentru a face nașterea să decurgă mai ușor îmi vor influența comportamentele de zi cu zi.

Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când trec prin mari tulburări sau schimbări în viața mea, situații pe care nu le pot controla.

De exemplu:

– Dacă poziția mea în pântece era incorectă, nașterea a fost foarte dificilă și dureroasă.

Acest lucru mă poate determina mai târziu să trăiesc o viață de sacrificiu, să continui să mă pedepsesc crezând că aceasta este singura modalitate de a trăi. Am tendința de a îndura multă durere și frustrare înainte de a ieși din anumite situații.
– Dacă m-am născut prematur, voi fi adesea nerăbdător: voi vrea să termin o sarcină înainte chiar de a o începe. Am impresia că nu sunt complet, că îmi lipsește ceva. Voi căuta mereu “acel ceva”.
– Dacă am stat în incubator o perioadă, voi retrăi adesea aceeași singurătate profundă și impresia că sunt neputincios în fața unor situații sau a oamenilor, ceea ce mă determină să mă izolez și să am un nivel de energie foarte scăzut.

Îmi va fi frică de întuneric, pentru că m-am obișnuit foarte devreme în viața mea să stau într-o lumină puternică și în zgomot.

Pot trăi un sentiment de respingere puternică din cauza faptului că am avut impresia că mama m-a neglijat după naștere sau m-a “expulzat” din locul meu.

În acest caz, voi avea tendința de a mă plasa în situații în care voi fi dat afară, fie din casă, fie de la locul de muncă sau din relațiile afective.

Contactele cu ceilalți sunt rare sau absente.

Deoarece mi-a lipsit timp de o perioadă hrana mamei mele, voi avea tendința să mănânc într-un mod compulsiv, pentru a evita să retrăiesc această lipsă.

Este posibil să fi auzit persoane care veneau la spital spunând lucruri de genul: “Cum va trebui să te zbati pentru a supraviețui!”

Crescând, am păstrat această impresie că trebuie să mă lupt pentru viața mea și pentru cauzele importante.

Astfel, a abandona, a renunța devin pentru mine sinonime cu un pericol de moarte.