Lipsa poftei de mâncare
Deoarece mâncarea este strâns legată de viață, pierderea poftei de mâncare poate fi atribuită unei culpabilități (simt că nu merit să trăiesc, mă tem, mă protejez) sau unei pierderi a bucuriei și motivației față de o persoană sau o situație.
Această lipsă de apetit apare mai ales după pierderea unei persoane dragi (prin deces, despărțire, mutare etc.).
Mă simt pierdut și rana mea este atât de profundă încât o mențin vie și mă autodistrug.
Pot acorda prea multă atenție unei anumite situații din viața mea și uit să mă hrănesc.
Refuz să merg mai departe, să experimentez lucruri noi și să am experiențe interesante care să mă bucure.
Emoțiile mele îmi reduc pofta de mâncare.
Resping dorințele, pasiunile, curiozitatea și gusturile.
Uneori, chiar și apetitul meu sexual scade.
Refuz să accept, să diger sau să încerc ceva nou, ceva care apare în viața mea, pentru că nu îmi convine această schimbare. Simt că sunt asfixiat de ceilalți sau împiedicat să trăiesc.
Dar eu sunt cel care prefer să mă topesc în mulțime sau să fiu absorbit (uneori de către partenerul meu sau unul dintre părinții mei).
Simt că “mi se ia pielea de pe mine”.
Mă pedepsesc sau mă sacrific, nu cred că merit ceva mai bun și doresc să fiu aprobat de ceilalți.
Afirmații
Accept să fiu deschis la nivelul inimii mele, să mă bucur de aventură și viață; să îmi cresc respectul de sine și să accept noile experiențe (noile gusturi) și să merg mai departe.
Pofta mea de mâncare se va echilibra.
Dar pentru că pofta vine mâncând, VIAȚA vine cu TRĂIND!
Accept să mă poziționez și să recunosc această pasiune și aceste dorințe din mine, care nu cer decât să fie exprimate, mai ales prin intermediul creativității mele.
