Neliniștirea

Nelinistea se manifestă prin agitație, angoasă și frică.

Ea provine dintr-o nesiguranță interioară pe care o trăiesc și care mă face foarte emotiv.

Neliniștea mea poate avea originea în copilărie, mai ales dacă am trăit o stare de nesiguranță fizică sau socială, am simțit că mi-a lipsit ceva pe plan afectiv și educațional sau m-am simțit abandonat la un moment dat.

Această trădare poate reapărea la vârsta adultă atunci când retrăiesc o situație asemănătoare cu cea din copilărie și îmi “reactivează” acest sentiment.

Trăiesc neliniște față de o situație pe care cred că nu o pot schimba sau în care mă percep mai mult ca victimă a evenimentelor decât ca și creator al acestora.

Cred că trebuie să îndur în loc să cred că sunt capabil să acționez și să învăț să am încredere în mine.

Trebuie să fiu mai puternic decât angoasele mele pentru a le putea controla, în loc să mă controleze ele și să-mi alimenteze sentimentul de neputință față de viață.

Neliniștea este legată de o îndoială, de o frică față de o situație sau o persoană, față de care simt un pericol. Am o neînțelegere față de ceea ce mi se întâmplă.

Mentalul meu începe să fabuleze cu tot felul de idei și nu mă mai pot concentra.

Acceptare

Începând de acum, îmi concentrez atenția pe interiorul meu și accept, la nivelul inimii, experiențele vieții, protejându-mă în același timp.