Fibromialgia

Fibromialgia este o disfuncție a mușchilor și a scheletului, caracterizată prin dureri constante, sensibilitate, arsuri musculare, tulburări de somn, oboseală extremă și amorțeli acute dimineața.

Există optsprezece puncte foarte dureroase, repartizate de-a lungul corpului: mușchii și tendoanele de la nivelul umerilor, gâtului, între omoplați, la baza spatelui, la nervul sciatic, la genunchi, coate, încheietura mâinii și torace.

Persistența durerii în cel puțin unsprezece dintre aceste puncte este suficientă pentru diagnostic.

Statistic, sunt afectate șapte femei la un bărbat.

Printre cauze se numără un dezechilibru cronic al sistemului nervos, în urma unui șoc emoțional, a unui accident sau a unui exces de zel al sistemului imunitar (care continuă să acționeze împotriva unui virus inexistent, de exemplu, după o gripă) sau a unei tulburări de somn.

Toate acestea mă fac să cred că “nu valorez nimic”, mă simt neputincios în a face schimbări în viața mea.

Acest sindrom (un ansamblu de simptome care se manifestă în același timp) are legătură cu perfecționismul, anxietatea, o mare exigență față de sine, împinsă peste limitele mele.

Simt o durere interioară puternică, care mă urmărește peste tot.

Aceasta își poate avea originea într-un eveniment trăit în copilărie, care a fost cauza unei mari culpabilități.

Mă simt în plus și îmi este foarte greu să mă afirm.

Nu mă simt la înălțime, am impresia că am căzut de undeva de sus.

Simt multă presiune din partea celor din jurul meu, când de fapt eu însumi mă presez prea tare.

Simt furie și am impresia că nu primesc iubire din partea celor din jurul meu.

Nu mai vreau să avansez.

Prefer să îmi ascund emoțiile și nu mai simt tandrețea din viața mea.

De unde vine această durere constantă?

Apare mai ales atunci când fac gesturi repetitive și monotone.

Îmi reamintesc de suferința morală de a mă forța să îmi asum responsabilități pe care nu le-am ales eu.

Am vrut să respect anumite principii, care erau contrare nevoilor mele profunde.

Trăiesc o viață față de care nu mai am nicio poftă de a o trăi.

Acceptare

Accept să învăț să am grijă de mine, să îmi ofer multă tandrețe, de care am atât de mare nevoie.

Las să trăiască copilul meu interior, care a crescut prea repede.

Nu trebuie să fiu un super-bărbat (sau o super-femeie): trebuie să fiu doar eu însumi (însămi).

Am dreptul să fiu fericit, să trăiesc cu bucurie.

Îmi las creativitatea să se exprime prin joc, artă, sport sau orice altă activitate care îmi readuce pofta de viață și bucuria de a trăi.

Astfel mă voi împlini și voi ajunge să găsesc pacea interioară.