Febră
Atunci când temperatura corpului depășește 38°C, am febră.
Febra este un simptom al emoțiilor care mă ard.
Aceste emoții se transformă în furie împotriva mea, a celorlalți sau a unei situații, invadându-mi tot corpul.
De ce am nevoie să ajung la această extremă? Este modul meu de a compensa pentru a mă odihni și a primi mai multă iubire și atenție?
Am nevoie de această pauză pentru a mă adapta unei realități care se schimbă foarte repede?
Ce anume mă irită în viață?
De obicei, este vorba despre o emoție “arzătoare” care apare, fie sub forma unei furii intense, a unei indignări, a unei disperări sau a unei neliniști.
Îmi fac griji pentru tot ceea ce există în jurul meu, în afara celui mai important lucru: binele meu interior.
Vreau ca ceilalți să fie mândri de mine, dar cum mă percep eu însumi?
Dacă sunt copil, febra bruscă poate fi în relație cu conflicte interioare, cu furia sau cu o rană refulată.
Eu, copil fiind, îmi exprim emoțiile prin corp, deoarece încă nu știu să le exprim verbal.
Acceptare
Orice ar fi, accept să identific cauza acelei febre și voi găsi o acumulare de iritare și de furie, care apare adeseori atunci când “rumeg” nefericirile din trecut.
În loc să-mi produc violență, îmi conștientizez nevoile și învăț să comunic pentru a exprima ceea ce simt.
De acum înainte, nu mai acumulez nimic: știu că soluția este dialogul și comunicarea.