Autismul din punct de vedere emoțional și cauzele lui
Autismul reprezintă o refuzare de a face față realității fizice din lumea exterioară, ceea ce determină o formă de retragere în lumea interioară a imaginației și a fanteziei.
Uneori fug de anumite situații sau de cei din jurul meu pentru că sufar prea mult sau pentru că sensibilitatea mea este afectată.
Tristețea, ranchiuna, fricile sau disperarea mea sunt atât de puternice încât mă deconectez de lumea fizică.
Mă refugiez într-o tăcere care pentru mine este singura modalitate de a mă proteja, deoarece lumea exterioară mi se pare ostilă și amenințătoare.
Uneori vreau să elimin una sau mai multe persoane din viața mea și le ignor, comportându-mă ca și cum nu ar exista.
Faptul că m-am închis în propriul meu glob îmi permite să adun și să păstrez mii de informații în lumea mea interioară în loc să le împărtășesc prin comunicarea cu alte persoane.
Mă simt ca și cum aș fi într-o gaură neagră, fără ieșire.
Simt că standardele pe care trebuie să le ating sunt atât de înalte încât este mai ușor pentru mine să mă retrag în tăcerea mea decât să fiu nevoit să mă explic tot timpul și să “dau socoteală” celor din jur (părinți, profesori, prieteni etc.).
Când vorbesc, vreau să fiu hiperperformant.
Acest lucru mă determină să verific de zeci de ori înainte să vorbesc, pentru că dacă greșesc, este o catastrofă pentru mine.
Astfel, ajung să tac și să păstrez informațiile în interiorul meu, dacă ceea ce spun nu este perfect.
Este ca și cum vorbirea mea ar fi blocată în mine, pentru că aș vrea să spun ceva, dar presiunea pe care o simt este atât de puternică încât prefer să tac.
De când m-am născut, m-am simțit mereu exclus, diferit, marginalizat.
Frica că voi fi rănit sau că nu voi fi la înălțimea așteptărilor celor din jur mă determină să mă închid în mine însumi.
Neputința de a-mi împlini visele și ambițiile mă face să trăiesc într-o lume în care nimeni nu are acces.
Construiesc o fortăreață în jurul meu și mă simt ca și cum aș fi în exil.
Această izolare scoate în evidență nevoia mea de perfecționism față de mine însumi și îmi amintește că nu sunt “bun de nimic”, sunt un ratat total, pentru că nu îndrăznesc măcar să încerc.
Uneori, copilul hipersensibil poate simți anxietatea și neliniștea părinților chiar și din pantecele mamei.
Este posibil ca și părinții să considere lumea în care va trăi ca fiind ostilă.
Am decis să trăiesc în mintea mea, deoarece ceilalți sunt periculoși pentru mine. Starile mele interioare sunt asemănătoare cu cele ale părinților mei (deoarece suntem în rezonanță).
Este important ca părinții să conștientizeze starea lor interioară (imposibilitatea lor de a comunica în anumite aspecte ale vieții) pentru ca fiecare dintre noi să se elibereze din închisoarea psihologică în care este captiv.
Cei din jurul meu trebuie să fie capabili să comunice plecând de la ceea ce este în interiorul meu (lumea interioară) pentru a mă conecta din nou sau mai mult la lumea fizică.
Intrând în lumea mea interioară, ceilalți vor putea să îmi cunoască mai bine nevoile și fricile, astfel încât să îmi pot manifesta încrederea și deschiderea necesare pentru a intra în contact cu lumea exterioară.
Afirmații
Accept să îmi construiesc o siguranță interioară, o încredere în mine, pentru a putea reia contactul cu lumea din jurul meu.
Chiar dacă există riscuri, decid să fac acest pas, să fiu deschis față de ceilalți. Viata este compusă din provocări.
Privesc toate visele, toate proiectele pe care mi-e imposibil să le realizez și accept să renasc în mine însumi, să mă întorc la viața mea.
Știu că voi avea întotdeauna sprijinul și ajutorul necesar.
Nu mă mai critic.
Știu că sunt diferit, unic, că am talente prețioase și că am toată libertatea necesară pentru a le cultiva în ritmul meu, în siguranță.
