Anorexia reprezintă refuzul sistematic de a mă alimenta din cauza respingerii propriei imagini corporale, cunoscută și ca anorexie mentală.
Este o respingere totală a vieții, manifestată prin dezgust față de tot ce este viu în mine și intră în corpul meu.
Această respingere poate evolua în ură.
Simbolurile vieții includ apa, mâncarea, aspectul matern, iubirea și latura feminină.
Anorexia este dorința inconștientă de a scăpa de viață și de a mă detesta, deoarece mi-e frică de deschiderea către viața minunată din jurul meu.
Sunt atât de descurajat încât mă întreb ce m-ar putea ajuta.
Inconștient, vreau să “dispar” pentru a-i deranja cât mai puțin pe cei din jurul meu.
Mă resping continuu, pot ajunge să mă urăsc și să mă pedepsesc, dorindu-mi autodistrugerea.
Mi-e rușine de mine și aș vrea să fiu iubit necondiționat pentru ceea ce sunt, nu pentru realizările mele.
Îmi neg propriile nevoi și vreau să trec neobservat, trăind în secrete și minciuni.
Consider că pot compensa dacă îmi fac viața grea, mai ales dacă am fost tratat cu duritate în copilărie.
Un trecut de dominare și reproșuri mă face să mă comport la fel față de mine însumi.
Anorexia și obezitatea provin dintr-un sentiment puternic de lipsă de iubire și afecțiune, manifestându-se fizic în mod diferit.
Tulburările alimentare pot deriva din relația mamă-copil conflictuală.
Ca și copil, vreau să fug de mama mea anxioasă, care vrea să-și hrănească copiii cu orice preț.
Trăiesc o dualitate între atașamentul față de familie și dorința de a mă realiza, obligându-mă să mă separ de familie.
Adesea, simt că nu am teritoriu sau că nu mi se respectă.
Acest teritoriu poate include bunuri fizice, drepturi, cunoștințe, nevoi și relații.
Experimentez o contradicție față de ceva sau cineva pe care nu îl pot evita și pe care nu îl “diger”.
Mă întreb dacă simt că cineva vrea să mă omoare.
Frica aceasta mă face să nu mai mănânc și să doresc inconștient să mor.
Supraviețuirea mea pare să depindă de capacitatea de a mă separa de ceilalți.
Fiind foarte slab, ceilalți nu mă vor mai vedea; voi dispărea pentru a fi în siguranță.
Sau resping imaginea mamei, mai ales dacă ea este supraponderală.
Vreau să evit dezvoltarea corpului meu pentru a nu semăna cu ea.
Deși anorexia apare mai ales în adolescență, poate afecta și bebelușii și copiii mici.
La bebeluși, refuzul de a mânca poate deriva dintr-o relație problematică cu mama, din lipsa sânului matern sau a căldurii fizice, hrănire artificială rigidă, supraalimentare sau subalimentare, ignorând ritmul individual.
Mama plină de remușcări simbolizează moartea.
Ca mamă, este important să respect gusturile și ritmul copilului, fără a încerca să fiu perfectă și supraprotectoare.
La copiii mai mari, anorexia apare prin apetit scăzut, capricii alimentare, refuzul anumitor alimente, vomă frecventă și mestecare îndelungată.
Mesele devin un prilej de reunire familială și pot genera conflicte sub autoritatea tatălui.
Anorexia este nevoia de a umple un gol interior cu afecțiune.
Am nevoie de iubire și acceptare necondiționată din partea mamei interioare.
Spre deosebire de obezitate, anorexia este o tentativă de a fugi și de a lăsa să moară de foame golul interior.
Continuând să mă consider gras, deși sunt slab, îmi percep nevoile emoționale și afective ca fiind imense.
Este o luptă interioară între viață și moarte.
Am nevoie de atenția celorlalți pentru a mă simți viu, adoptând comportamente de victimă.
Îmi refuz emoțiile, sensibilitatea și latura de copil, iar ceilalți devin severi cu mine.
Anorexia poate fi legată de sentimentul de a fi pedepsit de viață și de mama, simbolizând dorința de independență și individualitate.
Resping mâncarea și mama deoarece am simțit că autoritatea ei era omniprezentă în copilărie.
Încerc exagerat să recâștig controlul asupra vieții mele, refuzând să mănânc.
Nu îmi place modul în care mama mă iubește și o detest din acest motiv.
Vreau să rămân tânăr, căutând puritatea fizică și interioară.
Slăbirea excesivă mă deconectează de plăcere, simțind că mor.
Refuz dezvoltarea sexuală și apropierea de un partener.
Dacă aceste trăiri sunt profunde, pot fi legate de un traumatism sexual sau nesiguranță afectivă.
Primul pas pentru a depăși anorexia este să-mi accept feminitatea (dacă sunt fată) sau latura intuitivă și emoțională (dacă sunt băiat).
Pot face acest lucru în felul meu, important este să îl fac.
Accept intimitatea sexuală și maternă, învăț să-mi iubesc corpul și pe ceilalți. P
rogresez treptat, deschis către iubire și frumusețea din univers.
Dacă este nevoie, cer ajutor și rămân deschis la ceea ce îmi oferă viața.
Afirmații
Acceptarea și iubirea necondiționată sunt esențiale.
Pot face activități fizice pentru a mă conecta cu mine însumi.
Dacă sunt anorexic, mă vizualizez eliberându-mă de inelele care mă izolează. Aleg viața, indiferent de părerea celorlalți.
Îmi ofer iubirea și blândețea de care am nevoie, găsind astfel adevărata satisfacție și bucurie interioară.
